Închiderea creșelor și dreptul la zile libere

Actualizare 17.05.2020:

Prin Legea privind unele măsuri de prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 396/15.05.2020, Parlamentul a adoptat următoarea prevedere:

Art. 28. (1) Pe durata stării de alertă, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, se aplică până la finalizarea cursurilor anului școlar.

Cu toate acestea, prin art. 38 din aceeași lege este prevăzut expres faptul că:

Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor, […] în unitățile și instituțiile de învățământ, se pot suspenda, la propunerea CNSSU, prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.

Practic, regula rămâne funcționare creșelor și grădinițelor pe perioada verii (cele care au program în acea perioadă și sunt anume desemnate, desigur), excepția fiind supendarea acelor activități, dacă situația o va impune. Ca atare, există speranțe pentru părinți să-și înscrie copiii la creșele și grădinițile care au program și pe perioada verii. Rămâne să vedem cum evoluează lucrurile.

 

Legea privind unele măsuri de prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 va intra în vigoare luni, 18.05.2020.

Articol original:

Zilele trecute am fost contactată de o doamnă (în continuare voi numi doamna G) care se confruntă cu următoarea problemă: concediul de creștere a copilului urma să se termine în cursul lunii mai, 2020 (undeva după ridicarea stării de urgență). Doamna G și soțul acesteia lucrează la aceeași societate pe salariul minim pe economie, locuiesc și muncesc în București, iar părinții lor (bunicii copilului) sunt la sute de kilometri distanță. Altfel spus, doamna G nu are posibilitatea de a-și lăsa copilul în vârstă de 2 ani nici cu părinții ei și nici nu își permite bonă. Așa că aceasta m-a întrebat dacă poate beneficia de zile libere plătite după ce se i termină concediul de creștere a copilului.

În mod normal, doamna G ar fi putut să-și înscrie copilul la o creșă. Însă prezentele circumstanțe o împiedică să facă aceasta. Mai mult, nu a găsit înțelegere din partea angajatorului, acesta i-a spus că fie se întoarce din mai la locul de muncă, fie să își dea demisia.

În primul rând, vreau să punctez că ceea ce a cerut angajatorul de la doamna G – demisia – este un act nelegal întrucât demisia nu poate reprezenta altceva decât o decizie unilaterală a angajatului. Angajatul nu poate fi forțat să își prezinte demisia.

În al doilea rând, potrivit Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în forma aflată în prezent în vigoare, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, fie ca urmare a stării de urgență, fie ca urmare a unor situaţii extreme decretate de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu, oricare dintre cei doi părinți are dreptul la zile libere pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanțelor școlare.

Prin urmare, pentru că autoritățile române au decis închiderea tuturor unităților de învățământ (antepreșcolare, preșcolare, școlare) până în septembrie 2020, dă dreptul unuia dintre cei doi părinți la zile libere plătite pentru a asigura supravegherea copiilor.

 

NB: Aceste drepturi sunt alocate numai pentru situațiile în care:

  • copilul are sub 12 ani și
  • numai dacă locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

 

Prin urmare, ceea ce am recomandat doamnei G, și ceea ce vă recomand și vouă, a fost să depună la angajatorul său următoarele documente:

  1. o cerere privind acordarea de zile libere pentru perioada în care unitățile de învățământ sunt închise;
  2. o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte din care să rezulte că:
  • acesta nu a solicitat la rândul lui zile libere la locul său de muncă;
  • acesta nu este în concediu prevăzut la art. 2 alin. (1) sau art. 11 alin. (2) ori art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010;
  • nu este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere;
  • nu se află în concediu de odihnă sau concediu fără plată.
  1. copie de pe certificatului/certificatelor de naştere al/ale copilului/copiilor.

 

NB: Ideal este să obțineți o viză de înregistrare de la angajator pe propria voastră copie de pe aceste documente. Dacă aceasta nu este posibil, cel mai bine este să trimiteți aceste documente prin poștă cu conținut declarat sau cel puțin să trimiteți pe adresa de email pe care o folosiți în mod uzual în relația cu angajatorul și să obțineți ulterior un număr de înregistrare. Această rigoare procedurală este necesară pentru că, în caz de litigiu, trebuie să existe clar o dovadă că ați adus la cunoștința angajatorului faptul că nu aveți posibilitatea de a lăsa copilul în altă parte.

Angajatorul nu poate refuza înregistrarea acestei cereri, iar odată îndeplinite toate condițiile de mai sus, puteți beneficia de zilele libere și de o indemnizație de 75% din salariul obișnuit, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut.