CONSUMATORUL (I)

I. Introducere: cadrul legislativ român

Dacă la începutul dezvoltării economiilor de piață focusul era pe impunerea unor măsuri pentru a asigura dezvoltarea și întărirea producției de bunuri și servicii (deci pe ofertă), treptat, s-a observat că piața nu există, de fapt, fără cerere și că, pe cale de consecință, se impune și implementarea unor măsuri de protecție pentru cei care „cer” produsele și serviciile din comerț. Alcătuitorii acestei mase anonime de persoane care, prin mulțumea și nevoile lor – reale sau inventate – țin în echilibru piața, îi numim astăzi consumatori, consumers, consommateurs.

Problema protecției consumatorilor a apărut în societățile occidentale cu economii de piață mare ca expresie a preocupării legate de sănătatea și satisfacerea intereselor economice ale destinatarilor produselor și serviciilor oferite de fabricanți și comercianți. În spațiul european, politicile de protecție a consumatorilor se exprimă în reglementări care au ca obiectiv fortificarea juridică a părții mai slabe în raporturile cu producătorii sau distribuitorii.

În România, aceste politici au fost concretizate în mai multe legi și ordonanțe de guvern, unele care vizează în mod direct și explicit această problematică, altele care ajung cumva să aibă incidență în acest domeniu în mod implicit (de exemplu, legislația în materia concurenței sau antitrust-ul). Textele legislative principale în domeniu sunt:

• OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor;
• Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.

Spunem principale pentru că acestea reglementează cadrul general și garanțiile minime oferite consumatorilor în circumstanțe încheierii unui contract cu un agent economic, însă legislația în această materie este mult mai amplă, urmărindu-se o reglementare cât mai specializată, în funcție de categoriile de bunuri sau de servicii (de exemplu, există și următoarele legi speciale Legea nr. 449/2003 privind vânzarea de bunuri și garanțiile asociate, OUG nr. 34/2014 privind protecția consumatorilor în contractele la distanță și contractele negociate în afara spațiilor comerciale, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți şi consumatori și multe altele).

Ce înseamnă aceasta în momentul în care se face o analiză și o interpretare a legii este că trebuie să avem sub lupă faptul că norma juridică nu există izolat, ci este parte componentă a unui sistem (în cazul nostru, sistemul de protecție al consumatorului), iar caracteristica fundamentală a oricărui sistem este faptul că părțile sale componente, proprii sistemului, se află într-o stare constantă de interacțiune, de intersectare, ele neputând fi excluse una de cealaltă. De aceea, normele se vor interpreta unele prin altele, se va analiza cu prioritate legislația specială (dacă există, desigur) iar, în măsura în care aceasta prezintă lacune, golurile se vor completa cu principiile trasate de legislația generală.

În cele ce urmează, interesul este concentrat pe cine este consumatorul, cine poate avea această calitate conform prevederilor legii române și care sunt drepturile principale asociate acestei calități.

II. Cine este consumatorul?

Mai înainte de a încerca să răspundem la această întrebare, trebuie menționat faptul că în această materie (a protecției consumatorului) legislația română este raliată la cea europeană și tot ceea ce este prevăzut în prezent în legislația noastră este de fapt preluat din cea europeană.

OG 21/1992 și Codul consumului definesc consumatorul ca fiind:

orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Remarcăm două limitări în ceea ce privește persoanele care se pot numi consumatori. În primul rând, nu se va recunoaște calitatea de consumator și persoanelor juridice (altele decât cea exceptată expres). În al doilea rând, persoanele fizice în cauză trebuie să acționeze în scopuri din afara activității sale comerciale pentru a se putea prevala de această calitate. Aceasta deoarece scopul reglementărilor este tocmai ocrotirea acelor persoane care nu dețin informații de specialitate și care nu pot avea reprezentarea reală a efectelor obligațiilor pe care și le asumă.

În afară de persoana fizică, legea atribuie calitatea de consumator și grupului de persoane fizice constituite în asociații, formulare din care nu se va înțelege orice asociație sau fundație constituită în temeiul OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații (ONG-urile), ci numai acele asociații de consumatori, anume constituite în vederea apărării drepturilor și intereselor juridice ale membrilor săi.

Rațiunea pentru această interpretare este că ONG-urile, în general, nu ar putea face dovada respectării criteriului privind scopul extraprofesional al bunului sau serviciului. Astfel, art. 206 alin. 2 C. civ. consacră principiului specialității capacității de folosință, principiu potrivit căruia persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut. Or, dacă un ONG are ca scop protecția drepturilor persoanelor vulnerabile, protecția mediului etc., înseamnă că achiziția bunului sau serviciului s-a făcut în acest scop, care este propriu și profesional al ONG-ului (cel de promovare a activităților pentru derularea cărora a fost aprobată înființarea acestora).

Asociațiile de consumatori sunt reglementate atât de Codul consumului, cât și de OG nr. 21/1992, fiind definite ca:

organizații neguvernamentale, ca persoane juridice, conform legii, și care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor și intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor, în general.

III. Drepturile consumatorilor persoane fizice și drepturile asociațiilor de consumatori

Din moment ce am identificat două categorii de consumatori (persoane fizice și asociațiile de consumatori), tot la fel se va face și prezentarea drepturilor acestora, în virtutea textelor principale de lege identificate.

Astfel, consumatorii persoane fizice beneficiază de următoarele drepturi:

• de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor și intereselor legitime;
• de a fi informați complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori;
• de a avea acces la piețe care le asigură o gamă variată de produse și servicii de calitate;
• de a fi despăgubiți în mod real și corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;
• de a se organiza în asociații ale consumatorilor, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor;
• de a refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive, conform prevederilor legale în vigoare;
• de a nu li se interzice de către un operator economic să obțină un beneficiu prevăzut în mod expres de lege;
• de a li se interzice vânzarea unui produs sau prestării unui serviciu de către un agent economic fără un motiv justificat.

În ceea ce privește asociațiile de consumatori, acestora le revin următoarele drepturi principale:

• de a fi sprijinite logistic de către organismele administrației publice centrale și locale, în vederea atingerii obiectivelor lor;
• de a primi sume de la bugetul de stat și de la bugetele locale;
• de a fi consultate, cu ocazia elaborării proiectelor de acte normative, standardelor sau specificațiilor care definesc caracteristicile tehnice și calitative ale produselor și serviciilor destinate consumatorilor;
• de a introduce acțiuni în justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor;
• de a obține informații asupra prețului și caracteristicilor calitative ale produselor sau serviciilor, de natură să ajute consumatorul la luarea unei decizii asupra achiziționării acestora.

IV. Concluzii

În considerarea reglementărilor generale și speciale în materia protecției consumatorilor, ceea ce trebuie să reținem este că au calitatea de consumator numai persoanele fizice și asociațiile de consumatori. Prin urmare, persoanele juridice, precum SRL-urile sau SA-urile, nu vor putea beneficia de protecția acestor prevederi.

Bibliografie:

• Răzvan Scafeș, Calitatea de consumator a avocatului la încheierea contractelor de credit, Universul Juridic Premium nr. 8/2021;
• Juanita GOICOVICI, Notiunea de „consumator” în reglementarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor în relatia cu consumatorii, Pandectele Romane nr. 5/2009;
• OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor;
• Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.