I. Introducere
Cea mai întâlnită procedură la care apelează profesioniștii pentru recuperarea datoriilor clienților săi este: ordonanța de plată. Aceasta este o cerere cu caracter special pe care creditorul o poate formula în fața instanțelor judecătorești în vederea recuperării unei datorii de la debitorul său.
Procedura ordonanței de plată este o procedură specială, reglementată în Codul de procedură civilă (CPC), art. 1014-1025, și, spre deosebire de procedura de drept comun, este mai rapidă iar taxa de timbru este unică și plafonată (indiferent de întinderea datoriei). În cele ce urmează voi descrie succint condițiile în care poate fi promovată cu succes o asemenea cerere.
II. Condiții de admisibilitate
a) Creanța trebuie să fie de natură civilă și să privească obligația de plată a unor sume de bani:
Această condiție se referă la necesitatea ca datoria sau creanța pe care urmărim să o obținem să fie, pe de o parte, o obligație de plată a unei sume de bani (obligația de a da) și, pe de altă parte, izvorâtă dintr-un contract civil (de exemplu – contract de împrumut, contract de vânzare, contract de depozit etc.), inclusiv contractele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă[1]. Legea nu impune condiția privind forma scrisă a contractului, relevant fiind existența unei dovezi privind însușirea obligației de plată de către debitor (fie o comandă fermă și acceptarea facturii la plată, dovadă care se poate face și prin corespondența email).
Totodată, art. 1014 CPC, prevede și posibilitatea ca creanța să izvorască și dintr-un statut, regulament sau alt înscris, cum este cazul raporturilor obligaționale existente între asociația de proprietari și locatarii imobilului sau un angajament de plată consemnat în scris de două persoane.
b) Creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă:
Am scris despre această condiție și în articolul introductiv privind recuperarea datoriilor.
Pe scurt: o creanță este certă dacă existența ei neîndoielnică, lichidă dacă obiectul ei este determinat și exigibilă dacă este ajunsă la scadență.
Existența neîndoielnică a creanței rezultă din contract sau orice alt înscris însușit de ambele părți (inclusiv facturile fiscale semnate și asumate de către debitorul obligației de plată), iar obiectul ei este determinat în momentul în care câtimea acesteia este determinată sau contractul conține suficiente elemente care permit determinarea acesteia. Cât privește exigibilitatea, subiect abordat mai amplu în articolul introductiv, aceasta privește ajungerea la scadență a obligației de plată sau când debitorul este decăzut din beneficiul termenului de plată.
c) Somația prealabilă a debitorului:
Anterior promovării cererii în fața instanței, legea prevede necesitatea formulării unei somații de plată prin care i se va pune în vedere debitorului obligația de plată a sumei datorate în termen de 15 zile de la primire.
În mod ideal, somația trebuie să conțină:
- Elementele de identificare ale creditorului;
- Elementele de identificare ale creanței (contractul, comanda, factura sau facturile, termenul de plată depășit, penalități de întârziere etc.);
- Date privind plata (contul în care poate fi realizată sau locul plății);
- Termenul de plată de 15 zile de la primirea somației.
Somația de plată poate fi formulată personal, prin executorul judecătoresc sau prin avocat, însă este obligatoriu ca aceasta să se facă prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, la sediul social sau domiciliul debitorului, astfel încât judecătorul (în cazul în care va fi investit cu judecarea unei asemenea cereri) să poate verifica, pe de o parte, că ceea ce era conținut în plic privea creanța care formează obiectul cererii și, pe de altă parte, data când debitorul a primit-o la sediul său social sau domiciliu, după caz, pentru a verifica termenul de 15 zile.
Efectul somației de plată este întreruperea cursului prescripției extinctive, potrivit art. 2540 Cod civil (C. civ.), însă numai dacă aceasta este urmată de chemare în judecată în termen de 6 luni de la data comunicării somației. În caz contrar, prescripția se va socoti împlinită.
III. Procedura în fața instanței de judecată
În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligația de plată nici după scurgerea termenului de plată de 15 zile de la comunicarea somației, creditorul este îndreptățit să formuleze o cerere de emitere a ordonanței de plată.
a) Forma cererii
Cererea privind ordonanţa de plată va cuprinde:
- numele şi prenumele, precum şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului;
- numele şi prenumele, codul numeric personal, dacă este cunoscut, şi domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, dacă sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar;
- suma ce reprezintă obiectul creanţei, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiei de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata şi orice element necesar pentru determinarea datoriei;
- suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii;
NB: dobânda poate fi contractuală sau poate fi calculată prin raportare la rata dobânzii de referință a BNR, potrivit OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligații bănești.
- semnătura creditorului.
Cererea și anexele se vor depune în dublu exemplar (unul va rămâne la instanță iar celălalt va fi comunicat debitorului pentru a asigura dreptul la apărare al acestuia).
De asemenea, se va atașa și dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 200 de lei (indiferent de întinderea pretențiilor), stabilită conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
b) Probe
În această procedură poate fi administrată doar proba cu înscrisuri.
Este necesar să se anexeze la cererea de emitere a ordonanței de plată:
- Contractul, corespondența email sau orice alte înscrisuri care ar putea atesta existența creanței;
- Facturile fiscale și dovada însușirii lor de către debitor (dacă nu există contract semnat între părți);
- Dovada comunicării somației de plată despre care am precizat mai sus.
c) Instanța competentă
Fiind vorba despre o cerere evaluabilă în bani, potrivit Codului de procedură civilă, instanța competentă este cea de la sediul sau domiciliul debitorului, iar cererile prin care se solicită creanțe de până la 200.000 lei inclusiv sunt de competența judecătoriei, iar cele care depășesc acest prag sunt de competența tribunalului. Desigur, nu este exclus ca prin contract să fie aleasă de comun acord o altă instanță competentă teritorial.
d) Judecarea cauzei
Debitorul are obligația formulării unei întâmpinări la cererea creditorului, sub sancțiunea că instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.
Prin întâmpinare, debitorul are posibilitatea formulării unor apărări de procedură sau de fond, inclusiv să conteste creanța.
Judecătorul, ca urmare a verificării cererii și înscrisurilor, precum și a întâmpinării (dacă a fost depusă), va putea să admită sau să respingă în tot sau în parte cererea creditorului.
În cazul admiterii totale sau parțiale a cererii, judecătorul va emite ordonanța de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.
Partea nemulțumită de soluția instanței va putea ataca soluția prin formularea unei cereri în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării ordonanței de plată sau încheierii de respingere. Soluția dată în urma căii de atac astfel formulate este definitivă. Altminteri, ordonanța de plată este titlu executoriu și are autoritate de lucru judecat provizorie.
NB: cererea în anulare se va judeca de aceeași instanță, cu diferența că se va realiza în complet format din 2 judecători.
[1] Atenție, însă, pentru că există și contracte ce pot fi încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă care nu pot fi catalogate drept contracte civile, cum ar fi contractele de achiziție publică, contractele de concesiune de lucrări și servicii, contractele sectoriale ș.a. Acestea sunt considerate contracte administrative, potrivit art. 2 din Legea contenciosului administrativ și nu vor fi incidente prevederile care reglementează procedura ordonanței de plată.
